De ce durează atât de mult procesele?

Puțini justițiabili știu ce se întâmplă cu cererea lor după ce pășesc pragul instanței și de ce durează atât de mult unele procese. Mai jos găsiți pașii pe care îi parcurge cererea dumneavoastră, de la înregistrarea cererii de chemare în judecată și până la obținerea mult-așteptatei hotărâri.

Înregistrarea acțiunii

Cererea ajunge la registratura instanței, unde primește un număr de înregistrare. Acesta este numărul de dosar pe care îl veți urmări pe tot parcursul procesului pe portalul instanței și, astfel, se formează dosarul dumneavoastră. Apoi grefierul introduce în sistemul informatic ECRIS datele dosarului, adică părțile și obiectul cererii.

Repartizarea aleatorie

Pe baza unui algoritm, dosarul intră în sistemul de repartizare aleatorie și ajunge la un complet de judecată.

Verificarea cererii de chemare în judecată

Judecătorul verifică dacă cererea respectă cerințele legale, cum ar fi:

  • taxa de timbru;
  • elementele obligatorii (de exemplu: părțile, domiciliile, probele, temeiul de drept).

Dacă lipsesc elemente, reclamantul primește un termen pentru completarea cererii.

Comunicarea către părți

Urmează un schimb de acte între părți, prin intermediul instanței. Cererea este trimisă pârâtului, care, în termenul acordat de instanță (de exemplu, 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată), are posibilitatea să depună întâmpinarea prin care se apără față de susținerile reclamantului.

Când este cazul, pârâtul poate depune, odată cu întâmpinarea, și o cerere reconvențională, dacă are, la rândul lui, solicitări la adresa reclamantului. Actele depuse de pârât sunt comunicate reclamantului, pentru ca acesta să aibă posibilitatea să formuleze un răspuns, de obicei în termen de 10 zile de la comunicarea întâmpinării.

Fixarea primului termen de judecată

Abia după finalizarea etapei de comunicare a documentelor descrise mai sus se stabilește primul termen de judecată. De multe ori trec luni de zile până în acest punct, cel mai adesea din pricina volumului mare de dosare al judecătorului la care a ajuns dosarul dumneavoastră.

Judecata propriu-zisă

Această etapă presupune administrarea probelor:

  • înscrisuri;
  • interogatoriile părților;
  • martori;
  • expertize.

În funcție de complexitatea cauzei, unele procese au unul sau două termene de judecată, în timp ce altele au zeci de termene și se întind pe ani de zile.

Deliberarea

După închiderea dezbaterilor, adică după ce părțile își susțin concluziile, judecătorul analizează:

  • susținerile părților;
  • probele;
  • legea aplicabilă;
  • jurisprudența relevantă.

La finalul analizei, judecătorul pronunță soluția, în care arată cine are dreptate și de ce. În acest moment a fost finalizat primul ciclu procesual, adică fondul.

Hotărârea și căile de atac

După stabilirea soluției, se redactează motivele acesteia, iar ulterior hotărârea este comunicată părților de către grefier. Din momentul în care părțile primesc hotărârea, au posibilitatea de a o ataca, cu apel sau recurs, într-un anumit termen.

În măsura în care se formulează o cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe, dosarul pleacă la instanța ierarhic superioară (Tribunal, Curte de Apel, Înalta Curte), unde trece prin aceleași etape până la obținerea unei noi soluții.

Cum vă putem ajuta

La Cabinetul de Avocat Talida Judele vă explicăm la ce să vă așteptați în fiecare etapă și pregătim dosarul cu atenție, astfel încât lucrurile să meargă cât mai bine. Dacă vă interesează durata concretă a unui anumit tip de proces, puteți citi și cât durează un divorț.

Întrebări frecvente

De ce durează atât de mult până la primul termen de judecată?
Primul termen se stabilește abia după finalizarea schimbului de acte dintre părți: comunicarea cererii, întâmpinarea, eventuala cerere reconvențională și răspunsul la întâmpinare. De multe ori trec luni de zile până în acest punct, cel mai adesea din pricina volumului mare de dosare al judecătorului la care a ajuns dosarul.

Ce se întâmplă dacă pierd la prima instanță?
Din momentul în care primiți hotărârea, o puteți ataca, cu apel sau recurs, într-un anumit termen. Dosarul pleacă atunci la instanța ierarhic superioară (Tribunal, Curte de Apel, Înalta Curte), unde trece prin aceleași etape până la obținerea unei noi soluții.

Dacă aveți un dosar pe rol sau vă pregătiți să deschideți unul, ne puteți contacta folosind datele din secțiunea de contact.

Informațiile din acest articol oferă o privire generală și nu reprezintă un sfat juridic pentru cazul dumneavoastră. Pentru o analiză concretă, luați legătura cu un avocat.

← Înapoi la articole