Pe lângă activitatea de consultanță, Cabinetul de Avocat Judele Talida are ca obiect de activitate și asistarea și
reprezentarea clienților, persoane fizice sau juridice, în fața instanțelor de judecată atât din Iași, cât și din alte orașe ale țării.
Onorariile pentru acest tip de servicii se calculează în funcție de o serie de factori precum natura, complexitatea și dificultatea cauzei,
numărul estimat de termene, valoarea obiectului cererii, constrângerile de timp cauzate fie de împrejurările cauzei, fie chiar de către client,
gradul de jurisdicție (fond, apel, recurs), toate aceste aspecte fiind aduse la cunoștința clientului cu ocazia primei ședinte de consultanță.
Important să menționez este faptul că, în cazul litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată din alte orașe, precum și în situația declinărilor
de competență în favoarea instanțelor din alte localități sau a conflictelor de competență și a strămutărilor, în afara onorariului convenit și prevăzut
în cadrul contractului de asistență juridică, separat, se vor percepe și cheltuieli pentru deplasare, principalul factor care va influența stabilirea
acestor cheltuieli fiind distanța dintre Iași și localitatea în care se află sediul instanței respective.
Onorariul convenit se va achita, integral, la momentul semnării contractului de asistență juridică. În situații exceptionale, acest onorariu se poate
eșalona în două tranșe, prima achitându-se la momentul semnării contractului de asistență juridică, iar cea de-a doua, cel mai târziu, cu o zi înainte
de primul termen de judecată.